Orientarea în spațiul terestru - Prezentare
Definiție
Orientarea în spațiul terestru reprezintă o activitate a oamenilor prin care putem înțelege modul de poziționare a diferitelor elemente naturale sau cele construite de om (antropic) pe o anumită întindere.
Orientarea cu ajutorul umbrei
Dacă Soarele este destul de puternic încât să se vadă clar umbra, cu ajutorul unui băţ putem să stabilim Estul şi Vestul.
Se înfige băţul în pământ şi se marchează “vârful” umbrei. Se aşteaptă circa.o jumătate de oră, o oră sau cât este nevoie, pentru ca umbra sa să se deplaseze suficient de mult şi apoi se marchează noua poziţie a vârfului umbrei. Linia care uneşte cele două puncte indică direcţia Est (înspre cel de-al doilea punct) .Vestul (înspre primul punct).
Orientarea în teren cu ajutorul umbrei
Orientarea cu ajutorul poziţiei Soarelui
De sute de ani, Soarele a fost cel mai bun ajutor pentru cei care se deplasau in anumite locuri străine sau îndepărtate. Când cerul este senin, ne putem da seama foarte clar in ce direcții se afla punctele cardinale. Spre exemplu, in Romania, la ora 12 in jurul prânzului, Soarele ne indica întotdeauna Sudul. In momentul in care răsare, acesta indica Estul iar când apune, indica Vestul.
Se stabileşte după luna calendaristică şi oră, punctele cardinale Nord, Sud şi Est.
În februarie, la ora 6, poziţia Soarelui indică Estul, la ora 12 indică Sudul, iar la ora 18 indică Nordul, etc.
Orientarea cu ajutorul busolei
Busola a fost folosită mai mult in navigație, pentru determinarea direcției polilor magnetici. Cadranul unei busole din ziua de azi ne arată Polul Nord, Polul Sud și direcțiile intermediare, însă, în trecut, busola direcționa doar spre Nord. Acest element de orientare în spațiu a fost descoperit pentru prima data de către egipteni.
Orientarea în teren nemarcat şi necunoscut se poate face folosind busola şi cunoscând azimutul direcţiei spre care dorim să ne îndreptăm, sau dacă reuşim să identificăm un obiectiv (arbore, o stâncă, o plantă, etc), tot azimutul ne ajută să ajungem la el fără a exista riscul de a ne rătăci.
Busola are cadranul împărţit în 360 de grade, iar gradaţia 0 (zero) sau 360 corespunde Nordului. Cu ea putem determina cu uşurinţă direcţia Nord și azimutul unei direcţii care ne interesează.
Se caută în teren un obiectiv cunoscut – un punct fix, pe direcţia la care dorim să ajungem. Apoi stabilim direcţia Nord, acul magnetic să fie cu vârful pe litera “N” sau “360”. Din această poziţie se roteşte cadranul gradat până când, privind cu ochiul prin cătare spre înălţător, se observă obiectivul ales. Valoarea gradaţiei de pe cadran, din dreptul semnului, este chiar azimutul direcţiei pe care dorim să o urmăm. Respectând această valoare putem ajunge la obiectivul propus chiar dacă datorită înaintării, nu mai avem posibilitatea să vedem reperul ales datorită denivelărilor de teren, a pădurii, a ceţii, a nopţii, etc.
Notă: Trebuie să se aibă în vedere faptul că determinarea direcţiei se realizează cu aproximaţie. O eroare de citire de 1 grad de pe cadran, poate da o eroare de 20 de m în teren pentru fiecare km distanţă.
Orientarea cu ajutorul Stelei Polare
Prin poziţia ei Steaua Polară fixează direcţia nordului şi ne oferă posibilitatea de a ne putea orienta. Prelungind direcţia nord în sens contrar Stelei Polare avem direcţia sud. Direcţia nord-sud este direcţia meridianului geografic al locului. Privind spre nord avem la dreapta răsăritul (sau estul) şi la stânga apusul (sau vestul) Cele patru puncte ale orizontului- punctele nord, sud, est, vest – se numesc puncte cardinale.
Cunoaşterea poziţiei Stelei Polare determină orientarea noastră pe timpul nopţii. În acest scop, prelungim linia care leagă ultimele două roţi ale Carului Mare cu o distanţă de cinci ori mai mare decât distanţa dintre ele.
Unghiul dintre raza vizuală îndreptată spre Steaua Polară şi planul orizontului reprezintă înălţimea deasupra orizontului pentru această stea. Referitor la ea, facem următoarele constatări: când ne deplasăm de-a lungul meridianului în direcţia nord, din cauză că Pământul este sferic observăm că Steaua Polară are o înălţime din ce în ce mai mare. La Polul Nord, Steaua Polară se vede chiar deasupra capului (la zenit). Dacă însă ne deplasăm spre ţinuturile ecuatoriale, Steaua Polară se vede din ce în ce mai jos, având o înălţime deasupra orizontului tot mai mică. La Ecuator această coordonată devine zero.
După cum se ştie, valoarea în grade de la ecuator până la o localitate dată (măsurată de-a lungul meridianului acelei localităţi)se numeşte latitudinea localităţii.
Înălţimea deasupra orizontului corespunzătoare Polarei coincide cu latitudinea localităţii în care ne găsim. De exemplu, dacă înălţimea Polarei este de 470, latitudinea localităţii respective este tot 470.
Orientarea cu ajutorul poziţiei în care se află Luna
Se stabileşte cu ajutorul orei, a fazei şi a poziţiei în care se află Luna, punctele cardinale Est, Vest, Sud.
Procedeul este asemănător cu orientarea după poziţia Soarelui, diferenţa constă în faza în care se află Luna. De exemplu, la ora 18, dacă Luna este în faza Primului Pătrar, poziţia ei ne indică Sudul, dacă la aceeaşi oră, Luna se află în faza de Lună Plină, indică Estul, etc.
Alte metode de orientare
-muşchii de pe coaja arborilor izolaţi sunt orientaţi spre Nord;
-muşchii de pe pereţii izolaţi ai stâncilor sunt orientaţi spre Nord;
-coaja arborilor este mai groasă în partea de Nord;
-inelele de creştere ale arborilor sunt mai apropiate între ele în partea Nordică;
-intrările în cuibul păsărilor sunt direcţionate către Sud;
- la ora 12.00 Soarele indică Sudul;
–
Bisericile ortodoxe au altarul în partea de est, iar cele catolice în partea de vest.
- Sub pietre, pământul este mai umed spre nord și mai uscat spre sud
– Crucile de pe morminte sunt așezate, de regulă, la capătul de vest al mormintelor.
- Orientarea în pădure se poate face cu ajutorul unor repere naturale. Când vremea se încălzește, zăpada începe să se topească mai întâi în părțile orientate spre sud.
- Ierburile și florile sunt mai rare și mai puțin dezvoltate spre nord.
- Furnicile își construiesc, de regulă, mușuroaiele înspre sud. Intrarea în mușuroiul de furnici este așezată spre sud. Intrările și ieșirile din pământ ale mușuroaielor de cârtiță sunt orientate spre nord.
- Pe scoarța brazilor se află rășină mai multă înspre sud.
- În partea de nord a poienilor din pădure, iarba este mai deasă decât pe cea de sud.
- Zăpada se menține timp mai îndelungat în partea de nord a munților, clădirilor și a pomilor.
- Potecile împart, de regulă, masivele mari de pădure, aproape strict pe linia nord-sud și est-vest; linia nord-sud și est-vest
Știați că
- Busola trebuie ferită în timpul lucrului de apropierea de obiecte de fier sau oțel, deoarece acestea influențează acul magnetic. De asemenea, nu trebuie să se lucreze cu busola pe timp de furtună cu descărcări electrice și nici în apropierea liniilor electrice de înaltă tensiune.
- Mușuroiul de furnici este mai abrupt spre nord și mai aplatizat spre sud.
- Babilonienii au fost primii care au elaborat o hartă a cerului.
- Suprafața stâncilor izolate, aflate în locuri mai golașe, are întotdeauna pe partea îndreptată spre nord mușchi și licheni. Și pe trunchiurile copacilor, aceștia sunt tot spre nord. Sub pietre, pământul este mai umed în partea dinspre nord și mai uscat spre sud.
Dacă nu avem un ceas sau telefon, putem să aflăm cât timp mai este până la apusul Soarelui printr-o metodă simplă, cu ajutorul unei mâini.
Cu fața la Soare, se așează mâna cu palma spre față și degetele unul peste altul de la baza Soarelui până la orizont. Fiecare deget măsoară circa. jumătate de oră. De exemplu, dacă sunt patru degete de la baza Soarelui până la orizont, înseamnă că Soarele apune în 2 ore.
Geografia, clasa a V-a, Modalitățile și mijloacele specifice de orientare în spaţiu
Orientare în spațiu - Lecție, Geografie, clasa a V-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu